Valori educaționale
programele școlare
Respectând programele școlare și principiile educaționale franceze, proiectul educațional al EFI București se bazează pe un set de valori și obiective pe care le considerăm esențiale. Înscrise în mod oficial într-o Cartă a valorilor școlii pe care toți elevii și părinții o semnează în semn de adeziune, aceste valori umane și educaționale îi poziționează pe elevii noștri într-o dinamică a reușitei.
Valorile primordiale
Valorile primordiale care conturează identitatea EFI București
Loc dedicat cunoașterii, învățării și dezvoltării, EFI este o școală unde fiecare, indiferent de poziția, originea sau convingerile sale, se angajează să respecte principiile republicane franceze în domeniul educației:
- EFI este o școală franceză, la baza căreia se află limba, cultura și programele școlare franceze.
- EFI este o școală internațională în care multilingvismul, schimburile interculturale, deschiderea către lume și spiritul de dialog stau la baza relațiilor umane
- EFI este o școală care pune în valoare limba și cultura română promovând-o în aceeași măsură ca pe limbile sale de referință, și anume franceza și engleza.
- EFI este o școală care ea însăși învață, în care întreaga comunitate educațională (profesori, elevi, părinți) este implicată în perfecționarea continuă a modelului său pedagogic.
misiuni educative
Acțiunea noastră are la bază următoarele misiuni educative:
- să transmitem fiecăruia dintre elevii noștri un ansamblu de cunoștințe fundamentale și o cultură generală, piloni ai dezvoltării intelectuale și sociale
- să dezvoltăm calități fundamentale, cum ar fi gustul pentru învățare, simțul rigorii, creativitatea, gândirea critică și curiozitatea
- să sprijinim fiecare elev pe calea reușitei școlare, punând accentul pe personalizare și dezvoltare
- să pregătim elevii pentru provocările cetățeniei în secolul XXI
- să integrăm practicile artistice și sportive în calea către reușita școlară
- să punem în valoare toate formele de talente
- să învățăm elevii să coopereze și să valorizăm spiritul de inițiativă